Chiar de Scriitorii Scripturilor
Libertatea
Definiție
A acționa după propria voie. Libertatea implică folosirea voinţei proprii, liberul arbitru pe care Dumnezeu, Creatorul l-a dat îngerilor și oamenilor ca ei să se poarte în mod voluntar într-un mod plăcut Creatorului lor.
Iehova, Suveranul suprem, este singurul care Se bucură de libertate absolută. El acționează conform voinței Sale, fără restrângeri. Doar El este independent
Isaia 40:13, 15 Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Iată, neamurile Sunt ca o picătură de apă din vadră, Sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.
Romani 9:20, 21 Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”
Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?
Isaia 45:11, 12 Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel, şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mânilor Mele?Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.
Iehova este un Dumnezeu al libertății. Organizația Sa se află într-un climat de libertate
2 Corinteni 3:17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
Galateni 4:25, 26 căci Agar este muntele Sinai din Arabia; -şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
Omului făcut după chipul lui Dumnezeu i-a fost dat un climat de libertate și de acțiune după voia sa
Geneza 1:26; 28-30 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.” Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.
Libertatea omului perfect a fost restricționată de legea dată în folosul lui
Geneza 2:16, 17 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”
Omul a pierdut libertatea și a intrat în robia păcatului și morții
Geneza 3:11, 12,17-19 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp.În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Romani 5:12 De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
Romani 6:16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, Sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
Omenirea credincioasă are promisă restaurarea libertății sigure, originale
Romani 8:21 că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
Levitic 25:10 Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui, şi fiecare din voi să se întoarcă în familia lui.
Isaia 49:8, 9 „Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara, şi să împarţi moştenirile pustiite;să spui prinşilor de război: „Ieşiţi!” şi celor ce Sunt în întuneric: „Arătaţi-vă.” Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.
Legea mozaică a preumbrit răscumpărarea din robie
Levitic 25:47, 48 Dacă un străin sau un venetic se îmbogăţeşte, şi fratele tău sărăceşte lângă el, şi se vinde străinului care locuieşte la tine sau vreunuia din familia străinului,el să aibă dreptul de răscumpărare, după ce se va fi vândut: unul din fraţii lui să poată să-l răscumpere.
Christos Isus este Eliberatorul și Răscumpărătorul omului
Ioan 1:14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
Matei 20:28 Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”
1 Timotei 2:5, 6 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită.
Ioan 8:36 Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.
Romani 5:18, 19 …Astfel, deci, după cum printr-o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură Hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o Hotărâre de neprihănire care dă viaţa.Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
Acceptarea adevărului Bibliei exprimat de Christos duce la libertate
Ioan 8:31, 32 Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, Sunteţi într-adevăr ucenicii Mei;veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
Galateni 5:1 Rămâneţi, deci, tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.
Romani 6:18 Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.
Luca 4:18 „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi.
Creștinii sunt acum eliberați de sclavia religiei și a organizației diavolului
2 Corinteni 6:17 De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
Apocalipsa 18:4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
Coloseni 1:13, 14 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
Atenție la cei care în mod fals oferă libertate și se străduiesc să distrugă libertatea unui creștin
2 Petru 2:18-20 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi Sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi Sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
Galateni 2:4 din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;
Să urmăm legea libertății
Iacov 1:25 Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
Iacov 2:12, 13 Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata.
Iacov 2:8, 9 Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” bine faceţi.Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi Sunteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege.
Libertățile garantate ale Lumii noi sunt acum aproape
Libertatea de nevoi
Isaia 65:21, 22 Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii, şi le vor mânca rodul.Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mânilor lor.
Libertatea de teamă
Mica 4:4 „..ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.”
Libertatea de închinare
Ioan 4:23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
Ezechiel 14:16 şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei ar scăpa, şi ţara ar ajunge un pustiu.
Libertatea de exprimare
Efeseni 3:11, 12 după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.
Libertatea față de boală și moarte
Apocalipsa 21:4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Libertatea față de mormânt
Apocalipsa 20:12, 13 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
Libertatea față de ostilitatea animalelor
Ezechiel 34:25, 28 Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor. Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte, şi nu le va mai tulbura nimeni.
Libertatea față de atac sau rănire
Isaia 11:9 Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel Sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.
Libertatea față de război
Mica 4:3 El va judeca între multe popoare, va Hotărâ între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război.
Libertatea față de trecutul în păcat
Ieremia 31:34 Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.
1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
Libertatea de educare pentru viață
Apocalipsa 22:17 Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!
Isaia 55:1 „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!