Chiar de Scriitorii Scripturilor
Rugăciunea
Definiție
O petiție sinceră oferită cui trebuie, cum trebuie și cu cerințe drepte. Rugăciunile unui creștin adevărat sunt adresate lui Iehova Dumnezeu, Suveranul Universului.
Astfel, rugăciunea se oferă cu teamă, recunoscând supremația Celui căruia Îi este adresată și inferioritatea celui care se roagă. Felul potrivit de apropiere este doar în numele lui Isus Christos. Rugăciunile sunt ascultate doar pentru lucruri în armonie cu voia lui Dumnezeu. A nu respecta vreuna din aceste trei cerințe face rugăciunea neacceptabilă. Doar rugăciunile celor credincioși primesc răspuns.
Rugăciunea trebuie direcționată doar spre Iehova Dumnezeu
Psalmi 5:1, 2 Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinurile mele!Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!
Psalmi 65:1, 2 Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion, şi împlinite vor fi juruinţele care Ţi-au fost făcute.Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
Psalmi 143:1 Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta!
Matei 6:9 Iată, deci, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
Filipeni 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Nu idolilor, sfinților sau altor creaturi
Psalmi 115:4-6 Idolii lor Sunt argint şi aur, făcuţi de mâni omeneşti.Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase…
1 Corinteni 8:4-6 Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decât un singur Dumnezeu.Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.
Isaia 45:20 „Strângeţi-vă, veniţi şi apropiaţi-vă împreună, voi cei scăpaţi dintre neamuri! N-au nici o pricepere cei ce îşi duc idolul din lemn, şi cheamă pe un dumnezeu, care nu poate să-i mântuiască.
1 Timotei 2:5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.
Rugăciunea către Dumnezeu trebuie să fie în numele lui Isus Christos
Ioan 14:6, 14 Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Ioan 16:23-27 În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
Romani 16:27 „..Lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.”
În mod potrivit încheiată cu “AMIN”
1 Corinteni 14:16 Altmintrelea, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui?
Apocalipsa 5:14 Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
1 Cronici 16:36 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul a zis: „Amin!” şi lăuda pe Domnul!
Psalmi 72:19, 20 Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!Sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.
Vezi și Deuteronom 27:14-26; Psalmi 41:13;89:52; Galateni 6:8; Iuda 1:25
Puterea lui Iehova de a asculta și răspunde rugăciunii este nelimitată
Isaia 65:24 Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Efeseni 3:20, 21 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.
Un mare exemplu de rugăciune arată superioritatea lui Iehova Dumnezeu de a auzi și răspunde rugăciunii
Vezi 1 Regi 18:20-40;
Rugăciunea trebuie să exprime cinstire de Dumnezeu și să fie în Spirit și în adevăr
Ioan 4:23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
Psalmi 145:18 Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.
Practica folosirii mătăniilor și altor “ajutoare” în mod repetitiv este interzisă
Matei 6:7, 8 Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.
Fapte 19:34 Dar când l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana Efesenilor!”
Poziția în rugăciune nu este prescrisă sau limitată
2 Cronici 6:12, 14 Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel, şi a întins mâinile. Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, în ceruri şi pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea Ta faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta cu toată inima lor!
1 Samuel 1:12, 13 „Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei… Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată…
Neemia 8:6 Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mânile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ.
Daniel 6:10 Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.
Matei 26:39 Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
Marcu 11:25 Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.
Luca 22:41 Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură din piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage,
Ioan 11:41 Au luat, deci, piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţămesc că M-ai ascultat.
Efeseni 6:18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.
1 Timotei 2:8 Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâni curate, fără mânie şi fără îndoieli.
Când conduc rugăciunea, femeile trebuie să aiba capul acoperit, iar barbații, capul descoperit
1 Corinteni 11:4, 5, 7, 10, 16 Orice bărbat, care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul desvălit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.
Perseverența în rugăciune este încurajată
Coloseni 4:2 Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.
Luca 18:1-8 Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.” Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” Domnul a adăogat: „Auziţi ce zice judecătrul nedrept?Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei?Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
Romani 12:12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.
Rugăciunile ipocrite în public sunt osândite
Matei 6:5, 6 Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Luca 18:9-14 A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că Sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”
Marcu 12:40 casele văduvelor le mănâncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.”
Rugăciunile în adunare sunt acceptabile
Fapte 1:14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
Fapte 4:23-31 După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărîtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce Hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.”După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Fapte 20:36 După ce a vorbit asfel, a îngenuncheat, şi s-a rugat împreună cu ei toţi.
1 Regi 8:22,23 Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer, şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!
Isus a arătat oridinea importanței lucrurilor drepte în rugăciunea “Tatăl Nostru”
Matei 6:9-13 Iată, deci, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.Pânea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mâine.) dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Alte lucruri drepte și ocazii pentru rugăciune
Pentru mâncare
Proverbe 30:7-9 Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri, înainte de a muri!Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu.
Pentru iertare
Marcu 11:25 Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.
Împotriva ispitei
Matei 26:41 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
Pentru a cunoaște voia lui Dumnezeu
Psalmi 25:4, 5 Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!
Pentru cunoștiință
Psalmi 119:66 Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale.
Pentru înțelegere
1 Regi 3:7, 9 Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David; şi eu nu Sunt decât un tânăr, nu Sunt încercat. Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!”
Spre laudă
Daniel 2:23 Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!”.
În mulțumire
1 Tesaloniceni 5:17, 18 Rugaţi-vă neîncetat.Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
La masă
Luca 24:30 Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frînt-o, şi le-a dat-o.
La Cina Domnului
1 Corinteni 11:23, 24 Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
Pentru adunare
Numeri 21:7 Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
Pentru familie
Iov 1:5 Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.
Pentru prieteni
Iov 42:10 Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.
Pentru servii Domnului
Romani 15:30-32 Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos, şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,ca să fiu izbăvit de răzvrătiţii din Iudea, şi pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim, să fie bine primită de sfinţi; şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă răcoresc puţin în mijlocul vostru.
Pentru cei persecutați
Fapte 12:5 Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
Pentru pacea adunării
Psalmi 122:6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă.
Pentru cei bolnavi spiritual
Iacov 5:13-15 Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
Pentru mântuire
Psalmi 143:9 Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost.
Pentru nimicirea celor răi
Psalmi 59:5, 13 Doamne, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, scoală-Te, ca să pedepseşti toate neamurile! N-avea milă de nici unul din aceşti vânzători nelegiuiţi. (Oprire). Nimiceşte-i, în mânia Ta, prăpădeşte-i, ca să nu mai fie! Fă-i să ştie că împărăţeşte Dumnezeu peste Iacov, până la marginile pământului.
Rugăciunile pentru lucruri lumești sunt nerăspunse deoarece nu sunt în armonie cu voia lui Dumnezeu
Ioan 17:9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că Sunt ai Tăi: –
Iacov 4:3, 4 Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
Isaia 1:15 Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă Sunt pline de sânge!”
Rugăciuni pentru favorizarea lucrului Domnului
1 Timotei 2:1-4 Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce Sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru,
care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.
Ieremia 29:7 Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atîrnă de fericirea ei!
Vezi și Ezra 6:1-10;
Neemia 1:11; 2:8 Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău, şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbîndă robului Tău, şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul împăratului…şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lângă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
Fapte 26:28-32 Şi Agripa i-a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” „Fie curând, fie tîrziu” a răspuns Pavel „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum Sunt eu, în afară de lanţurile acestea.” Împăratul, dregătorul, Berenice, şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei, s-au sculat. Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”Şi Agripa i-a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar.”
Coloseni 4:3 Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri.
Estera 4:16; 5:2 „Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi peri.” Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc, pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat, şi a atins vârful toiagului.
Rugăciunile celor răi nu sunt răspunse
Proverbe 15:29 Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi.
Proverbe 28:9 Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă.
Mica 3:4 „…apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde Faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.”
Zaharia 7:12, 13 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie. Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: „De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor.”
Doar cei neprihăniți sunt ascultați
Proverbe 15:8 Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută.
1 Petru 3:12 Căci ochii Domnului Sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”
Psalmi 34:15, 17 Ochii Domnului Sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor.
Isaia 56:6, 7 Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel Sfânt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”
Fapte 10:30, 31 Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.
1 Ioan 3:22 Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui.
Proverbe 15:8 Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută.
Ieremia 29:12, 13 Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
Matei 7:8 Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.